Suflet de scriitoare

Din cand in cand se trezeste in mine scriitoarea, cea care umbla dupa inspiratie si scrie povesti pe care nu le va trai niciodata. S-ar putea ca vreodata sa ajung sa scriu carti…Sau s-ar putea sa nu ma cunoasca absolut nimeni.

Este totusi o istorie pe care am scris-o cativa ani in urma si mi-ar placea sa nu moara undeva printre miile de pixeli stocati in calculatorul meu. Am sa pun cate putin si aici, in acest coltisor cu ganduri si onestitati. Sper sa va placa.

Portative

1.

Margarette impinse usile albe cu ambele maini, din toata putearea, si intra in camera lasandu-le sa se loveasca de pereti.
– Iar plangi, prostuto? se adresa fetei care se ridica de pe pat stergandu-si cu mainile albe ochii rosi de plans si aranjandu-si rochia de catifea trandafirie, putin sifonata.
– De cate ori ti-am spus sa bati la usa inainte sa intri?
– Si sa te las sa-ti manjesti fata cu praful asta alb, fals, de actrita – nici nu stiu cum pui pe tine asa ceva – si apoi sa-mi spui ca totul este bine? Nu as fi o prietena buna daca as face asta.
– Dar ai fi una politicoasa, desi nu ai mai fi tu insati… Si praful ala e acum la moda.
– La moda sau nu, eu raman fidela naturaletii.
– Nu ai fost niciodata o conformista.
Margarette zambi si se aseza pe un scaunel trecandu-si degetele prinre sticlutele cu parfumuri frantuzesti ale prietenei sale.
– Deci, ce facem astazi?
Copila cu ochi plansi privi absenta pe fereastra murmurand ca era obosita si voia sa ramana in camera sa. Margarette sari dintr-odata emotionata:
– Si sa te las sa te usuci de tot? Pe cuvantul meu ca ai sa ajungi ca o pruna uscata la 20 de ani! Roberta, este o zi incantatoare astazi. Hai in gradina!
Copila continua sa priveasca pe geam. Era, intr-adevar, o zi incantatoare. Globul incandescent parea ca isi varsa mai darnic in acea zi elixirul de lumina. Trandafirii erau infloriti si raspandeau mireasma verii. Ici-colo se vedeau zburand dezorientate insecte de tot felul si trilurile pasaresti ii ajungeau la urechi. Totul parea sa o cheme pe fata trista in adancul gradinii cu trandafiri.
Roberta ofta neputincioasa. Ar fi vrut sa petreaca acea zi cu sine, in compania singuratatii, dar Margarette nu avea de gand sa renunte. Niciodata nu renunta.
Roberta iubea zilele de singuratate deplina. Atunci era in fata cu ea insasi, cu gandurile sale, cu adevarul ei. Atunci era judecata doar de propria constiinta, de propiul ego. Atunci putea fi oricine, fara a imbraca o masca. In singuratate nu era nevoie de masti, pentru ca, oricat de pompoase si extravagante erau, ea, singuratatea, iti poate arata cat de mic si slab esti. Singuratatea o crestea spiritual, ii completa aripile nevazute, hartuite de realitate. Singuratatea era un refugiu, desi dureros, totusi un refugiu.
Margarette isi lua prietena de mana si o trase dupa ea spre iesirea in gradina. Trecu repede pe langa arbustii cu trandafiri albi care ascundeau o bancuta cu o aura a amintirilor plutind asupra ei. In copilarie, cele doua se ascundeau in intimitatea trandafirilor mai intai pentru a inventa povesti cu zane si printi, dragoni si spiridusi, printese care trebuiau salvate si lumi magice, mai tarziu pentru a face planuri de viitor, iar apoi pentru a povesti una alteia simtaminte nemaiavute pana atunci.
Se asezara ambele, invaluite de parfumul umed al vechilor confidente cu pale vesnic imaculate. Roberta zambi cu ochii ridicati la cerul albastru.
– Inainte imi spuineai barfe si minciuni, acum taci…
– Nu vreau sa te intristez, spuse Margarette incet, ca pentru sine, si lua mainile Robertei in ale sale. Copila o privi rugator, fara sa spuna nimic, ca pisica sarmana din nuvela lui Druta. Nu voia sa vorbeasca, era mult mai simplu sa sufere in tacere, fara sa atinga alte coarde nevazute de ea pana atunci in lungile seri de meditatie in fata ferestrei cu luna si vant salbatic. Dar Margarette nu puse vreo intrebare, doar isi privea prietena cu calm.
– Nu ma intrebi?
– Imi vei spune cand vei hotari tu ca trebuie sa stiu.
– Rita… Roberta isi imbratisa prietena, durerea mea te-a facut sa cresti!
– Uneori, durerea naste adevarate margaritare, care pot fi plata pentru un viitor cu noi cunostinte despre viata. Ai sa vezi, totul va fi bine.
Margarette zambi moale. Stia ca avea dreptate.

~Caci existenta e nimic fara de durere~


Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s